Ce le spunem copiilor despre proteste

Ultima perioada ne-a aratat o serie (ne)banuita de fete ale societatii. Pocita, grotesca, medievala, pe de o parte, iar pe de alta ambitioasa, civilizata, europeana.

Exceptand imixtiunea unor grupuri belicoase puse de-a dreptul cu mana in mijlocul multimii, protestele care i-au scos in strada pe romani in ultimii 1-2 ani s-au desfasurat cu dorinta de a curata Romania macar de formele grosolane ale hotiei sau minciunii.

Nimeni n-a avut naivitatea sa creada ca la noi se va reproduce puritatea si fericirea din sanul la Avraam, dar s-a dorit – cel putin – eliminarea elementelor de rau extrem.

Si tocmai pentru ca oameni manierati cereau lucruri de bun-simt, la proteste au participat si copii – semn clar al non-violentei si al intentiei de manifest pasnic&civilizat. Nici un parinte, nici un individ care are intentia de a vandaliza, de a agresa, de a instiga nu vine la lupta insotit de copil. Nici u-nul!

Asadar, numerosi oameni preocupati de viitorul lor si al generatiilor urmatoare au avut intentia sa marsaluiasca pasnic si nu ca o hoarda de babuini aterizati direct din savana africana, astfel incat cei mici sa fie in siguranta in tot acest timp.

In acest context, m-am intrebat oare cand e momentul sa le vorbim copiilor nostri despre societate si grup la nivel macro, despre decizii pe care nu le luam noi (ci altii), dar le suportam, despre legi si faradelegi, nedreptati, abuzuri, refuzuri si o mana de conducatori inabili.

Ce le spunem copiilor despre proteste
Ce le spunem copiilor despre proteste

Spiritul civic incepe a fi cultivat din primele luni de viata, de atunci incepi sa inveti respectul fata de sine. Din felul in care este tratat bebelusul invata cum sa se raporteze la sine si mai apoi la ceilalti. Apoi, pe masura ce creste devine mai orientat spre relatiile cu ceilalti si comportamentul celor din jur devine «profesorul» copilului.

Valorile, regulile si comportamentele celor din jur modeleaza spiritul civic al copilului (comportamentul in familie, comportamentul in scoala; comportamentul in grupul de prieteni; comportamentul in locuri publice,  ajutorare, cooperare, competitie, toleranta, sprijin, voluntariat).

De exemplu, inveti copilul despre cooperare si ajutorare, nu fortandu-l sa coopereze sau sa ofere ajutor (astfel il inveti ca unii isi impun vointa asupra altora), ci ajutandu-l si spijinindu-l, cooperand cu el. Copilul poate intelege despre societate treptat, intai este familia, apoi prietenii, apoi oamenii din localitate si extrapoland ajungem la societate, tara si planeta.

Copiii inteleg intai despre spiritul civic al propriului grup (familie, gradinita, scoala, prieteni). Isi dezvolta empatia, incep sa inteleaga si sa invete sa respecte normele, regulile de grup“, declara Cristina Honcioiu, specialist Intuitext in educatie.

Si pentru ca ne intrebam cat de potrivita sau sigura este prezenta copiilor la proteste, specialistul are urmatoarea parere. „Copiii au avut ceea ce este cerut in toate documentele educationale: exemple din realitate, din viata cotidiana. Consider ca este un exemplu de comportament moral-civic.

Este o situatie dificila pentru societate, iar parintii au aratat ca nu doar vorbesc despre valori, ci actioneaza daca acestea sunt incalcate, fac tot ce este posibil respectand valorile care ii ghideaza. Cred ca in aceste evenimente copiii vad manifestarea concreta a valorilor precum respect, curaj, toleranta, cinste, bunatate etc.

Sunt convinsa ca fiecare parinte a luat in considerare siguranta copilului si a lui si a decis ca actiunea este una lipsita de pericol. Acesta a fost primul gand al parintilor. Am auzit afirmatii care sustineau ca, copiii sunt expusi zgomotului, vorbelor si limbajului nepotrivit lor.

Vorbele si limbajul nepotrivit apar in parcuri, pe strada, in locurile de joaca si sunt convinsa ca fiecare parinte a trebuit sa explice cuvinte mai putin placute copilului lor. Zgomotul face parte din viata orasului/oraselor, si cred ca fiecare parinte a apreciat cand este cazul sa se retraga pentru a nu obosi copilul (pentru varste mai mici) sau si-a ascultat copilul care a cerut sa plece.

Consider ca este una dintre cele mai valoroase lectii de educatie moral-civica pe care o pot da copiilor lor.“

In final, in toiul discutiilor, revoltelor si manifestarilor de tot felul, as vrea sa inchei cu ultimele versuri din „Noi vrem pamant“, o poezie a lui Cosbuc care mi-a ramas in minte de prima data cand am citit-o, nici nu mai stiu cand, candva demult. Dar care mi se pare atat de actuala…

N-avem puteri si chip de-acum
Sa mai traim cersind mereu,
Ca prea ne schingiuiesc cum vreu
Stapani luati din drum!
Sa nu dea Dumnezeu cel sfant,
Sa vrem noi sange, nu pamant!

Cand nu vom mai putea rabda,
Cand foamea ne va rascula,
Hristosi sa fiti, nu veti scapa
Nici in mormant
!

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *