Ce e glamour dupa ce devii mama

Ce e glamour dupa ce devii mama

Incep prin a spune ca aceasta fiind „garsoniera ea privata”:), vorbesc, fireste, din punctul meu de vedere. Din ce mi s-a intamplat mie, din ce am inteles eu din viata asta si din ce vad din unghiul in care ma aflu.

Asadar, am mai scris pe tema feminitatii si sex-appealului dupa ce devii mama si imi mentin parerea: copilul n-are legatura cu pierderea vreunui atribut. Cel mai probabil, daca ti se pare ca nu mai esti 1, 2 sau 3 (completati cu ce adjective doriti), cel mai probabil n-ai fost nici inainte.

Sigur, chestiunea are si exceptii, dar eu nu ma refer aici la ele.

Deci, eu cred ca in general, o femeie misto, un om relaxat, sexy, optimist, implicat, inteligent nu-si pierde aceste trasaturi odata cu venirea pe lume a unui copil, cu toate ca acest eveniment foarte fericit din vietile celor ce isi doresc copii este intr-adevar un moment epic.

Nimic nu mai e ce a fost, nici partenerul nu mai e ce a fost, familia se inscrie pe un cu totul alt traseu, cu alte coordonate, cu alte viteze.

Mentionez in paranteza faptul ca, din punctul meu de vedere, un copil nu sudeaza o relatie, ci ii testeaza limitele big time. I repeat: BIG TIME.

Adesea, partenerii au pareri diferite in ce priveste… cam tot: ce ii dam sa manance, cum il imbracam, cum ii vorbim, cum ii trasam limitele, cum il invatam sa vorbeasca/ doarma, intervenim sau nu in conflictele intre copii, il lasam la teve sau nu, ii dam tableta in masina, nu e prea gros imbracat, maica-ta nu l-a imbracat bine, ai vazut cum s-a uitat matusa-ta la el, daca mi-l deoache, nu-l botezam acum, e prea mic de gradinita, haide sa fim moderni, mai lasa-ma cu parentingul tau cu tot, de ce nu doarme inca singur, mai tine-l si tu in brate si toooooot asa.

Eu cred ca dupa venirea pe lume a unui copil ori constati ca ai ales cel mai bun partener de viata, ori te trezesti intr-o barca a rutinei, a prejudecatilor, a conventiilor sociale/ religioase in care daca ai o familie, gata, acolo intepenesti orice ar fi si orice ai simti acum, la nspe ani dupa ce ai zis amaratul ala de DA, rezolvi mecanic tot ce ai de rezolvat, zi dupa zi, casa-copil-serviciu-supermarket ce naiba fac cu viata mea.

Daaar, revenind la (oile) glamour-ul nostru, dupa ce devii mama, pe langa tot ce inseamna stralucirea si frumusetea la care ne putem gandi cu totii cand auzim de acest cuvant, mai inseamna si:

  • Sa ai copilul sanatos astfel incat sa poti iesi cu cea mai buna prietena la o cafea in cartier (ca sa poti fugi asap acasa in caz de vreun dezastru natural, niciodata nu stii cand pica vreun meteorit fix in sufrageria ta).

 

  • Sa ai copilul sanatos astfel incat sa poti iesi cu iubitul tau sot macar un weekend pe luna la un film, restaurant, sesiune de shopping pentru voi, nu pentru copil, nu pentru casa, nu pentru rude.

 

  • Sa ai copilul sanatos astfel incat sa-ti dea mana sa fugi doua ore de acasa, sa-ti faca si tie cineva parul, sa-ti tunzi varfurile, sa-ti faci manichiura.

 

  • Sa se joace copilul tau singur, sa nu traga de voi in orice moment, haide sa ne jucam impreuna, suntem o familie, eu vreau si mami si cu tati, nu e amuzant sa ma joc singur, haideti si voi, va roooog, nu sunt eu copilasul vostru preferaaaaaat?

 

  • Sa te trezesti prima din casa, astfel incat sa ai timp si de cafea si de citit din cartea de care ti-ar placea sa ai mai mult timp, doar ca ce sa vezi, la 20 de minute dupa tine apare si el, botit la fata si in pijamale, gata de mancare, de joaca, de iesit afara, dar total scarbit de teme, aranjat la el in camera sau spalat pe dinti.

 

  • Sa poti promite unui prieten ca va vedeti peste 1 saptamana sau doua fara sa intervina nimic acasa intre timp, ca sa fii pus – pentru a cata oara – in postura de a amana sau chiar anula o banala intalnire de maxim 1 ora, dar pe care ti-ai fi dorit-o atat de mult fir-ar sa fie de treaba.

 

  • Si evident, glamour mai e sa nu uiti ca esti femeie in primul rand, nu mama, nu bucatareasa, nu menajera, tot astfel cum si sotul tau ar face bine sa nu uite ca nu e 100% tata (tu ai un tata deja, nu-ti mai trebuie unul). Sa fii cocheta si exploziva, alintata si chiar capricioasa, obraznica si neastamparata, sa fii cu el exact asa cum erai cand te-a cunoscut, cand i-ai sucit mintile, cand l-ai facut sa se viseze alaturi de tine pana la adanci batraneti. Sau pana cand odrasla pe care ati crescut-o amandoi va fi invatat, privindu-va pe voi, ce inseamna cu adevarat iubirea.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *