„Adulții pot fi numiți copii convalescenți”

„Adulții pot fi numiți copii convalescenți”

Saptamana trecuta ma uitam in newsfeed-ul de Facebook in timp ce eram in metrou, in drum spre munca. Printre poze dragute, meme-uri amuzante si recomandari de evenimente, mi-a aparut si postarea lui Gaspay Gyorgy.

O arat imediat aici, captura de ecran facuta cu toata priceperea unei atehnice, doar ca pana atunci, pentru cine se mai intampla sa nu-l stie, as vrea sa zic cine e Gaspar.

Gaspar Gyorgy este unul dintre cei mai apreciati psihoterapeuti in acest moment, atat prin tot ceea ce stie acest om venit la Bucuresti tocmai de la Satu Mare, cat – mai ales! – prin modul in care transfera in practica tot ce a invatat in anii de formare.

Ori de cate ori am avut nevoie de o indrumare (nu m-a putut primi la el la terapie, lista de asteptare era deja prea de lunga), sfaturile lui Gaspar au fost concrete. Au fost practice, au fost adaptate pe situatia mea, explicate in termenii mei.

N-am simtit ca-mi recita o poezie psihologica sau ca-mi citeaza tocilareste din mai stiu eu ce curs de la facultate. Nu, omul mi-a zis clar de ce simt ce simt, de ce cred ce cred, de ce reactionez cum reactionez.

Cand ti-e clar de ce te comporti intr-un anumit fel, intelegi structura din spate, codul de programare in virtutea caruia actionezi si astfel ti-e mult mai usor sa iei decizii pe mai departe.

Am divagat.

Postarea care mi-a atras atentia e urmatoarea.

Postarea psihologului Gaspar Gyorgy care m-a inspirat pentru acest articol

Din captionul lui Gaspar, citatul a fost, de fapt, partea de text care m-a dat pe spate, atat prin claritatea si concizia prin care e formulat un mesaj despre care citisem carti intregi, dar mai ales prin coincidenta de a-l fi citit la doar cateva ore dupa ce discutasem cu un alt psihoterapeut FIX despre acest subiect: copilul invizibil din fiecare dintre noi.

Copilăria bântuie. Adulții pot fi numiți copii convalescenți. A fi îndrăgostit înseamnă a fi la mila copilăriei cuiva” –  Hanif Kureishi

Pregatindu-si speech-ul pentru evenimentul Epic Talk 2019, care va avea loc la Bucuresti pe 26 octombrie (despre editia de anul trecut am scris aici), Gaspar este in mod evident cucerit el insusi de scriitorul de origine pakistanezo-britanica nominalizat la Oscar pentru scenariul filmului „My Beautiful Laundrette”, din 1984.

Pentru mine, citatul de mai sus reprezinta concentrarea in 18 cuvinte a numeroase carti scrise pe aceasta tema.

Psihologia vorbeste despre importanta copilariei fiecaruia dintre noi. Pentru cei putin sau deloc familiarizati cu subiectul, e greu de inteles cum intamplari de acum 20, 30, chiar 40 de ani stau la baza comportamentului nostru de astazi. A emotiilor noastre de astazi.  A reactiilor noastre de astazi.

But they do.

Dar tocmai pentru ca e nevoie de o minte deschisa si informata – si o spun cu toata modestia -, de o minte citita si de o atitudine evoluata, cumva ma adresez celor care inteleg cateva lucruri si care n-ar zice in veci Pe mine m-a mai batut / pedepsit mama, dar a facut bine ca cine stie unde as fi ajuns.

Celor care inteleg ca a-ti lovi copilul, a-l ignora, a-l trata fara respect, a tipa la el, a-l repezi ca pe o musca de rahat e calea sigura catre o relatie disfunctionala cu el forever, dar si catre un nivel scazut de incredere in el. Also forever.

Psihologul cu care am vorbit cu o zi inainte de a vedea postarea lui Gaspar imi spunea ca nimeni nu este 100% bine. Cu totii – chiar si cei care par bine si echilibrati si relaxati – avem copii invizibili care ne determina comportamentul astazi.

Unii sunt agresivi pentru ca au fost ignorati sau invalidati, altii pot fi introvertiti din fix aceleasi motive, unii o fac pe durii ca sa mascheze in propriii ochi situatii in care ei au fost partea slaba, altii pot fi cocosi dupa ce o viata au fost gaina slaba – si tot asa. Spectrul e larg, iar posibilitatile infinite.

Dar apropo de partea cu “A fi îndrăgostit înseamnă a fi la mila copilăriei cuiva“, tot la un eveniment sustinut de Gaspar – „Despre iubire si alte chestiuni de suflet” – am aflat un alt adevar tulburator (dar care m-a bucurat si m-a facut sa rasuflu usurata:): o relatie care va dura si care va fi foarte aproape de ce ne dorim este aceea in care partenerul ne vindeca ranile din copilarie.

Daca am fost invalidati, el ne va valida, daca am fost nerespectati, el ne va respecta, daca nu ne-am simtit iubiti, el isi va exprima deschis afectiunea – totul in mod natural, fara constrangere.

Acolo unde si partenerul calca pe urmele ranilor din copilarie, relatia va fi amara sau nu va mai fi deloc.

Cred ca sunt putini norocosi pe lumea asta care intalnesc un om alaturi de care aleg sa traiasca si care sa le fie un partener cu care sa faca sex foarte bine, si care sa-i asculte foarte bine.

Insa cred ca cei mai multi oameni isi gasesc asa-numitele suflete pereche in afara relatiei de cuplu. Si aici ma refer la relatii de prietenie, o relatie cu un mentor, o relatie cu un duhovnic, cu un psiholog etc. N-as limita ideea de suflet-pereche doar la relatia de cuplu.

Cand vine vorba de relatia de cuplu cred ca mai degraba e vorba de a gasi omul potrivit alaturi de care sa am sansa de a ma vindeca si de a creste.

Tindem sa credem ca sufletul-pereche inseamna acceptare neconditionata sau iubire neconditionata. In realitate, intr-o relatie de cuplu, aproape niciodata nu se intampla asta.

Pentru ca relatia de cuplu are un sens foarte bine definit: acela de a ne vindeca ranile din copilarie si de a ne dezvolta acele puncte de crestere fata de care suntem restanti.

In interactiunea noastra, tu o sa-mi cunosti cel mai bine punctele vulnerabile si o sa le apesi cel mai tare. De aceea, in interactiunea noastra voi simti cel mai bine ce inseamna si iadul, si raiul pe pamant.

Mai mult decat atat, apropo de aceasta iubire neconditionata, doar Divinitatea ne-o poate darui noua, oamenilor. Aceasta iubire care tolereaza orice, care accepta orice, iar oamenii nu sunt capabili de asa ceva.

Insa mie mi se pare mult mai misto ce ne ofera noua natura, si anume posibilitatea de a ne indragosti de o persoana, despre care stim ca ne va frustra ca naiba si cu toate acestea intram in acea relatie. Ne dam seama ca da, vrem sa ne asumam acest risc, merita tot pretul”, este de parere Gaspar.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *