Doua produse de beauty care m-au dezamagit:(

Doua produse de beauty care m-au dezamagit:(

Am fost de curand in mall Promenada. Sa ajungi intr-un astfel de loc intr-o pauza de masa, deci zi de lucru, e rasfat in toata regula, mai ales daca ai biroul hat departe in Pipera, si nu la Aurel Vlaicu.

Am decis sa-mi sacrific pauza de masa pentru o escapada la mall din cauza ca imi epuizasem fix dimineata respectiva si ultima particica din creionul meu preferat de ochi de la Urban Decay, nunata mov-perfect-nemaivazut.

Cum am ajuns in Promenada, cum s-au legat (sau incalcit mai degraba) cararile mele acolo, cert este ca am aterizat in fata magazinului Pupa Milano, unde nu doar ca am intrat, dar m-am trezit luata pe sus de una dintre vanzatoare. Fata draguta, volubila, stiti genul, dar care nu te lasa sa privesti macar un produs in tihna fara sa-ti susure peste umar ca te poate ajuta si indruma catre ceea ce iti trebuie tie. Pentru ca da, ea stie exact ce iti sade bine!

Aici avem creioanele, sunt toate foarte rezistente, culori metalizate, se potrivesc cu aceste farduri care s-au dat foarte bine, am si eu (celebra replica a tuturor vanzatoarelor care iti spun, orice produs din magazin ai alege, ca folosesc si ele), avem reduceri, doriti un card, va aduc o pensula curata sa incercati, iata oglinda – totul s-a intamplat rapid si fara preludii inutile, astfel ca in doar cateva cateva minute eram gata aranjata ca un paun la unul dintre ochi.

Culorile fardurilor (Compact Eyeshadow Vamp) mi-au placut foarte mult, nuante bogate de mov metalizat, perfecte pentru vara si tenul meu usor bronzat. Desi ajunsesem in Promenada cu gandul sa aterizez direct in Sephora pentru un creion, m-a luat valul, mi-am zis un what the hell in gand si am decis sa incerc si aceste farduri pe care nu le mai testasem macar vreodata.

Ba mai mult am ales si o pudra bronzanta (Extreme Bronze) si eram atat de incantata de aceasta aventura, incat as fi iesit din Pupa mazgalita doar la un ochi, daca fata nu mi-ar fi propus zglobiu fie sa-mi machiez si celalalt ochi, fie sa il demachiez pe primul.

Si pentru ca am facut aceasta oprire la Pupa, nu mi-am mai cumparat creionul meu favorit, ci am ales un mov dragut de la Bourjois (Contour Clubbing Waterproof), un brand de la care mai folosisem diverse produse in trecut si stiu ca imi placusera.

Din pacate, a doua zi am observat ca, dupa doar 3 ore de la aplicare, fardul si creionul formasera o pasta incerta, care se stransese ieftin in pliul pleoapelor. Mi-a parut rau de culoarea acestor produse (mai ales fardul), motivul principal de altfel pentru care am si ales sa ma abat de la calea mea si sa incerc si altceva.

M-am intrebat daca nu cumva creionul isi ratase misiunea din cauza fardului, iar fardul picase testul de rezistenta din cauza lui Mercur Retrograd sau a altor alinieri nefericite de planete. Sau poate am fost eu de vina, da, eu si pielea mea dubioasa, in fond, stiti vorba aia de despartire: it’s not you, it’s me

 

One comment on “Doua produse de beauty care m-au dezamagit:(

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *