Gaspar Gyorgy: „Nu cred ca este nevoie sa le punem copiilor limite cu zambetul pe buze”

Gaspar Gyorgy: „Nu cred ca este nevoie sa le punem copiilor limite cu zambetul pe buze”

Spuneam de curand ca voi fi partener media la evenimentul Educatie pentru succes, care va avea loc pe 6 aprilie la Bucuresti si unde vor fi speakeri Gaspar Gyorgy, Oana Moraru, Vlad Voiculescu si Ana Maria Branza.

De la acesti specialisti in educatie vom invata in primul rand noi, parintii, ce inseamna succesul dincolo de tintele materiale, si care sunt caile firesti si neconstrangatoare prin care ne putem indrepta copiii intr-acolo.

Pana pe 6 aprilie, l-am intalnit pe Gaspar la conferinta despre iubire si alte chestiuni de suflet:), de unde am aflat cum mentinem pasiunea intr-o relatie de cursa lunga si de ce crede el ca multi oameni isi gasesc sufletul-pereche in afara relatiei de cuplu.

Si pentru ca Gaspar e psihoterapeutul cu care rezonez cel mai mult, l-am rugat – ca un preambul la ce va fi pe 6 aprilie – sa-mi raspunda la cateva intrebari.

Limite, emotii, acceptare

Parentingul modern, in care empatia si aplecarea catre sanatatea emotionala a copiilor nostri primeaza, este o replica la parentingul „pe rit vechi“, in care parintele dicta, iar copilul executa. Intre aceste doua extreme, avem nevoie de limite. Aici e partea cea mai grea. Cum stabilim limite cu zambetul pe buze?

Este o intrebare foarte buna, dar pana la a stabili in mod inteligent limite mai avem multe alte lucruri importante de facut. Cred ca, din pacate, inca ne gandim prea mult la a limita copiii si prea putin la a-i incuraja sa traiasca.

Daca un adult isi propune sa fie un parinte suficient de bun, are de respectat mai multe reguli:

  • recunoasterea emotiilor copilului (inclusiv a celor care sunt mascate sau mai subtile); acceptarea faptului ca emotiile sunt o parte fireasca a vietii si ca aparitia acestora ofera sansa unei conexiuni de calitate intre parinte si copil;
  • ascultarea empatica si validarea emotiilor resimtite de copil;
  • sprijinirea copilului in etichetarea si verbalizarea emotiilor respective;
  • apoi discutarea strategiilor de rezolvarea a problemelor si reamintirea regulilor casei si a importantei limitelor.

In societatea romaneasca vorbim mult despre limite, pentru ca asta am invatat in timpul regimului comunist; dar copiii care sunt mereu limitati vor deveni adulti limitati.

Mai apoi, nu cred ca este nevoie sa punem limitele cu zambetul pe buze, fiindca asta l-ar putea determina pe copil sa considere ca ne face placere sa-l limitam in a-si indeplini nevoile (ceea ce, iarasi, ar putea semana putin cu structura psihologica a unui dictator).

Nenumarati clienti (adulti) care si-au adus „copilul interior“ la terapie imi relateaza de cat de infioratori li se pareau parintii lor, cand ii limitau ori pedepseau cu o stare de calm.

Este in regula ca cel mic sa vada ca nici parintele nu se simte confortabil cu toate limitele sau consecintele.

Limitele inteligente sunt exprimari clare ale faptului ca acceptam tot ceea ce simte si traieste copilul, dar suntem intoleranti fata de anumite comportamente ale acestuia. Limitele sunt responsabilitatea adultului; sunt ca niste stavile prin care asiguram protectia celui mic.

Dar acestea pot deveni foarte usor forme de abuz daca, mai inainte, nu ii oferim copilului ceea ce eu numesc „prim ajutor emotional“. Asa cum nu trecem direct la o operatie fara sa oferim anestezie, tot asa nu sarim la a disciplina copilul fara a-i oferi conectarea psihologica necesara.

Mai apoi, limitele se stabilesc in functie de nivelul de dezvoltare al copilului si trebuie sa tina cont de unicitatea psihologica a acestuia.

Dupa mai bine de 13 ani de psihoterapie, sunt tot mai convins de faptul ca a pune limite in mod inteligent este o arta si ca primul care trebuie sa invete sa-si puna limite sanatoase este parintele.

Pana sa devenim prezenti si empatici pentru ei, este nevoie sa ne facem curat in propriul suflet si sa ne impacam cu copilul nostru interior. Crezi ca reusim vreodata, cu adevarat, sa facem pace cu propriile experiente, frustrari si neputinte?

Reumanizarea relatiei cu propria persoana este o munca de-o viata. Mai ales pentru cei care au crescut in familii disfunctionale si pentru care gustul iubirii parentale este necunoscut.

Stiu insa ca, odata inceputa imprietenirea cu propria persoana, ne poate fi din ce in ce mai bine – si nu cred ca este nevoie sa aducem in discutie standardele rigide ale perfectiunii.

Nu avem nevoie sa facem cu adevarat pace; insa avem nevoie sa ne acceptam vulnerabilitatea, umanitatea si sa ne reamintim ca nimeni nu trebuie sa aiba o viata perfecta.

Integrarea experientelor dureroase este mult mai importanta decat impacarea cu acestea.

Personal, imi voi aminti toata viata de experientele negative din copilarie, asa ca a face pace ar fi ca si cum as pretinde ca au fost bine-venite; nu despre asta e vorba, ci despre a accepta tot ce s-a intamplat si despre a asimila credinta ca, in ciuda acestor experiente, eu vreau sa traiesc, nu doar sa supravietuiesc.  

In ciuda tuturor conferintelor, cartilor, emisiunilor, articolelor despre educatie si parenting, Romania inca se mai confrunta cu violenta fizica, atunci cand vine vorba de „a-i invata pe copii o lectie“. Haide sa le mai spunem impreuna, inca o data, tuturor celor care, iubindu-si copiii, ii pot lovi/pedepsi, cat e de gresit ceea ce fac.

Sunt de parere ca acei parinti care citesc carti despre parentaj sau participa la conferinte pe acest subiect stiu cat de nociva este violenta fizica.

La ei, mai degraba, cred ca apare riscul de a trai cu teama ca, indiferent de ce vor face, sufletul uman este atat de fragil incat il vor zdrobi.

Trebuie sa fim onesti si sa recunoastem ca procentajul adultilor preocupati de parentaj este inca extrem de mic in Romania. Personal, particip la nenumarate conferinte de parenting anual, incepand cu 2011, si – in procent de 70% – sunt prezenti aceiasi oameni.

De aceea, cred ca este important sa vedem cum putem ajunge la parintii care nu cred in stiinta numita parenting; la cei din mediile defavorizate, care nu au acces la carti si, prin urmare, nici obiceiul de a citi; la cei care stiu ca nu au cu ce sa-si hraneasca familia la cina sau nu au cu ce sa se incalzeasca in noptile geroase de iarna si, din cauza saraciei si a frustrarilor, risca sa adopte comportamente violente.

Nu-i suficient sa-i spui unui parinte ca nu e sanatos sa-si loveasca copilul ori sa-l ameninti ca daca face asta va fi pedepsit – pentru ca a-l ameninta pe adult inseamna a-i transmite nonverbal ca exact genul acesta de strategii functioneaza.   

https://bit.ly/2F8eRDe

Educatie pentru succes

Asadar, va invit sa aflam mai multe de la Gaspar Gyorgy, Oana Moraru, Vlad Voiculescu si Ana Maria Branza la conferinta din 6 aprilie, Educatie pentru succes. Biletele se pot cumpara accesand acest link https://bit.ly/2T0jh8T si, daca folositi codul CLAUDIA15, aveti o REDUCERE DE 15%.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *