Bullying-ul la adulti

Bullying-ul la adulti

De curand a intrat in vigoare legea care interzice bullying-ul in scoli, ceea ce inseamna ca, potrivit prevederilor, este interzis orice comportament care lezeaza integritatea fizica sau psihica a copiilor.

Ma intereseaza in mod deosebit subiectul, si ca mama, si ca cetatean al unei comunitati pe care o doresc a fi bazata pe respect si civilizatie.

Nu stiu cum as reactiona sa-mi stiu copilul agresat, lovit, umilit de un grup de handralai din scoala sau din afara ei, doar pentru ca pot si pentru ca sunt multi.

Despre bullying eu am mai scris, explicand nu atat formele sale de manifestare (loviri, jigniri, excluderi din grup etc), cat mai ales mecanismele din spatele acestor manifestari violente.

Agresivitatea – primul semn de slabiciune

Un copil (ca si un adult de altfel) agresiv nu este un copil puternic.

Este un copil ce n-a simtit acasa iubire, intelegere, protectie, acceptare, apreciere. Este un copil lovit la randul lui, exclus la randul lui, umilit la randul lui.

Iar a umili la randul tau, dupa ce tu insuti ai indurat umilinte, e o forma compensatorie de reglare a self-esteem-ului.

Cu alte cuvinte, dupa ce eu insumi sunt lovit, exclus, batjocorit incerc sa-mi repar stima de sine facuta praf lovind, excluzand sau batjocorind la randul meu o alta persoana pe care o percep ca fiind mai slaba decat mine.

Bullying la adulti

Bullying-ul la adulti

Zilele trecute, insa, gandindu-ma la aceste aspecte mi-am dat seama ca ne implicam in discutii patimase atunci cand  vine vorba de bullying in randul copiilor, pierzand din vedere bullying-ul din randul adultilor, la care suntem expusi zilnic.

Bullying-ul la adulti se manifesta in linii mari pe aceleasi coordonate. O persoana aflata intr-o pozitie – sociala sau profesionala – de putere isi spala umilintele personale exploatand un context oarecare, incercand sa-si ridice nivelul de self-esteem distrus in diverse situatii.

E bullying la adulti atunci cand suntem sarcastici; cand tratam persoanele adulte de langa noi intr-o maniera ce le submineaza demnitatea umana; cand ne consideram superiori dpdv uman si, in general, cand credem ca daca ii ranim pe altii vom fi noi mai valorosi, mai iubiti, mai apreciati.

Dar cum ar fi daca, in loc sa actionam in virtutea ranilor noastre sufletesti, le-am vindeca prin comportamente pozitive? Cum ar fi daca ne-am respecta, daca nu ne-am mai suspecta mereu unii pe altii siiii – MAI ALES – daca am invata sa ne tratam copiii cu respect?

A respecta inseamna a recunoaste integritatea morala a celui din fata ta si a fi constient ca puterea pe care consideri ca o detii e doar conjucturala (adesea valabil in contexte profesionale).

A respecta inseamna sa traiesti in armonie cu tine, fara sa dai buzna peste zona personala a nimanui. Fara sa te folosesti de altii ca sa-ti repari traumele, frustrarile, durerile.

A respecta inseamna sa fii suficient de informat incat sa stii ca rautatea, agresivitatea, oftica provinciala nu vor trece doar pentru ca azi ai plasat o ironie strasnica la adresa colegului X sau a matusii Y.

Rana ramane daca perpetuam energia negativa si nimic, dar nimic bun nu poate iesi din aceasta paradigma a raului. De fapt, aceasta ar fi calea sigura sa pierdem orice sansa de a fi iubiti, validati, apreciati.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *