Certurile parintilor care vin cu copiii in parc

credit foto: Psychcentral.com

Nici nu stiu cum de nu m-am gandit mai devreme sa scriu un articol pe tema asta. Mai devereme, adica acum cativa ani, „gen”:)) Material ar fi fost destul, doar ca nu stiu de ce, doar certurile de pe grupul parintilor de pe WhatsApp au ajuns subiect de „presa” pana acum:))

M-am trezit astazi, in al 12-lea ceas, dupa ce am asistat la o intamplare care nu mi-a mai iesit din cap cateva ore bune: o bunica venita cu nepotul tusind productiv s-a suparat zdravan pe alte doua bunici dupa ce acestea si-au sfatuit nepotii sa pastreze distanta fata de amicul lor. Sa se joace, au opinat prudentele, dar mai de la departare.

Am vazut intreaga scena.

Speriate de zgomotul „rupt din piept” al bietului copil, cele doua s-au sfatuit discret una cu alta, iar la final una dintre ele a indraznit sa-i sugereze propriului nepot sa tina oaresce distanta fata de ceilalti copii. Jucati-va, bunica, dar mai la distanta unii fata de altii, a spus biata femeie fara sa puna reflectorul pe nimeni si nici sa arate cu degetul pe cineva anume.

In fata indicatiilor, bunica suspectului si-a desfacut aripile si a trecut la atac. Daʼ n-are, doamna, nimic, a fost la mare si «l-a luat aerul»”, fara sa dea prea multe explicatii despre cum ia aerul un copil si cat timp tuseste dupa aceea.

Sigur ca in fata bunicii oparite, cea discreta a inceput sa se justifice si sa explice de ce, in plina pandemie si in plin asalt al vestilor despre morti sau paturi indisponibile la ATI, nu vrea ca nepotul ei sa stea nas in nas cu alt copil care tuseste productiv, indiferent ca are viroza, covid (Doamne, fereste!) sau ca „l-a luat aerul”.

Dar n-are nimic, nu intelegeti ca asa e la mare, a continuat cealalta, luandu-si ostentativ catrafusele de pe banca plus nepotul si iesind din parc cu o turbina de praf in urma ei.

Astfel de scene sunt destul de frecvente si pot observa mult mai usor comportamentul adultilor de pe margine (ca si pe al meu, de altfel) de cand scot copilul chiar eu in parc.

Adultii de azi (parinti, bunici, nu conteaza) nu mai pot fi simpli observatori, nu mai pot sa-si pastreze vorbele, gandurile sau cumpatul si dau navala instant peste locul de joaca, avand in minte un singur obiectiv: reprimarea revoltelor!

Cum viata in parc a devenit un adevarat camp de lupta, de cele mai multe ori, reactiile adultilor in fata ciondanelilor dintre copii s-ar incadra in doua categorii opuse: interventia neintarziata sau non-interventia „cu cap”.

Interventia neintarziata

Adultii din aceasta categorie vor ca in fata lor sa se desfasoare o scena de Ionel Teodoreanu: copii bucalati, rumeni de sanatate, jucandu-se armonios la Medeleni si discutand semi-matur despre ce isi doresc sa devina cand vor fi mari.

Orice abatere a plozilor de la acest scenariu le provoaca anxietati intense, caderi de calciu si cresteri de tensiune.

De aceea, de la prima neintelegere intre odrasle, adultii intervin ferm. Fac observatie, cearta sau, in cazurile (aparent) benigne, dascalesc cu aerul superior al unei profesoare cu toc mic si coc inalt.

Nu suporta tipetele intre copii, nu pot trece peste micile ofense pe care si le aduc uneori din teribilism, ii doare fiecare nedreptate pe care o sufera copilul lor. Cumva in ei se reactiveaza copilul interior, traiesc un soi de regresie in trecut si reediteaza propriile traume pe care, in mod evident, nu le-au depasit.

Se urla strident, se vorbeste precipitat (si cu precipitatii), se tin ranchiune si se stabilesc interdictii ferme: Gigel, de azi nu te mai joci cu Vasilica!!!

Non-interventia „cu cap”

Desigur, parintii/ bunicii/ bonele pot adopta filosofia intelepciunii si sa-si lase copiii sa-si vada de treaba cat timp nu-si scot ochii sau invinetesc falcile.

Desi pe moment strategia poate garanta o atmosfera mai linistita si non-belicoasa, din ce am observat, lucrurile nu raman intotdeauna la acest stadiu. Acesti adulti care aleg sa stea pe banca si – Doamne, fereste! – sa faca pacatul de a vorbi intre ei pot rata detaliile picante ale sicanelor dintre copii.

Ajunsi acasa, copiii vexati povestesc cu supra-abundenta de detalii (si fictiune!) varianta lor despre cele intamplate si te trezesti, pe nepusa-masa, c-a doua zi, ca mama lui X sau bona lui Y nu mai vorbeste cu tine, adultul pacifist.

De ce?

In primul rand, pentru ca varianta odraslei ei ii este suficienta. Ce sens mai are sa ceara opinia ta, care ai fost de fata?

Pentru ca n-ai intervenit cand fii-tu’ i-a spus „prostule” dupa ce fii-su’ l-a facut „handicapat”!

Pentru ca i-ai lasat sa fie copii si sa-si mai masoare muschii, mai ales ca vedeai limpede ca treaba nu escaladeaza!

Pentru ca ti-ai permis sa ai gandurile tale si sa nu stai cu urechea palnie la toate prostiile lor de baieti in crestere, in loc sa-i stropesti din plin cu estrogen. Cum crezi ca s-au facut mari Attilla Hunul sau Ginghis Han? Certandu-se ca chiorii?

Viata (parcului) ca o prada

Cred ca ne-ar ajuta…

…sa ne ocupam de copii abia dupa ce ne ocupam de noi insine.

…sa stingem conflictele dintre copii abia dupa ce stingem propriile furii interioare.

…sa nu le mai picuram venim in vene zi dupa zi.

Si nici sa nu-i mai crestem in spiritul urii, al razbunarii si al filosofiei ochi pentru ochi. In fond, le vrem binele, nu?

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *